Duminica, Noiembrie 8, 2009, 09:19 PM 

aberativ I

...cineva spunea ca exista mai multe adevaruri si ca fiecare are adevarul lui.
simt confuzia cum se instaleaza..., nu cumva ar trebui sa fie doar adevarul si atat?

Sambata, Iunie 13, 2009, 02:57 AM 

A fi sau a nu fi ..... cu alta/altul

Intotdeauna m-am intrebat cum pot revistele sa vanda retete de cum ne putem gasi partenerul perfect sau cum sa-l mentinem perfect. Din culmea perfectiunii multor relatii stabile, nu am cunoscut un barbat care sa nu-si fi inselat nevasta sau iubita macar odata. In mod evident toate relatiile seriose au cam acelasi tracking. Incepem cu pasul 1 cu o pasiune extraodinara, sex animalic chiar si mai mult decat odata pe zi. Pasul 2 apare dupa 3-4 luni in care, pe masura ce se consolideaza atasamentul fata de partener/a scade usor interesul fata de sex (o data la 2-3 zile). Pasul 3 dupa un an, nu mai mentionez atasamentul pentru ca este in crestere tot timpul pe masura ce sexualitatea relatiei scade si probabil ajunge la o data pe saptamana. Dupa vreo 4 ani te-ai plictisit sexual si faci sex (sau dragoste dupa vocabularul feminin) cand iti aduci aminte in timp ce, daca partenerii nu-si sparg capul, ajung sa se iubeasca foarte mult neputand sa-si imagineze viata fara sforaitul partenerului sau chilotii intinsi in toata casa.
Cu alte cuvinte, daca vrei sa ramai activ sexual cauti pasul 1 si o iei de la capat sau macar un unattached fuck pentru ca-ti iubesti partenera dar te-a plictisit in pat.
Ma amuza teribil cand aud versiunea "cuplurile pot sa-si faca viata sexuala mereu noua". Nu-mi dau seama ce ar putea fi atat de nou dupa anii buni de sex. Cred ca singurii care cred asta sunt cuplurile de swingeri, dar imi este greu sa ma conving ca as putea sa accept atingerea sexuala a unuia de partenera mea. Probabil solutia este undeva la mijloc, o relatie de tipul "nu ma urmaresti si nu te urmaresc si daca te-am prins, te-am ars".
Sunt sigur ca multi dintre voi aveti alte versiuni si-mi doresc sa le aud la comentarii.

Sursa aici

Marti, Aprilie 28, 2009, 01:21 PM 

neobisnuinta obisnuinta

cred totusi ca nu sunt in plin proces de plafonare.

dar.

simt ca trebuie sa ma obisnuiesc cu niste lucruri ca sa pot sa reincep sa le analizez obiectiv. bariera cea mai mare in demersul meu e frica de a nu le lua ca atare. mi se pare acum tot mai mult ca oamenii renunta tot mai usor la o jucarie. dar poate ca si asta e o realitate cu care trebuie sa ma obisnuiesc. frica cu care tratam eventualitatea implicarii timpului sau a emotiei intr-un proces compromite din start potentialele beneficii ale rezultatului procesului. am impresia ca abia acum ne dau si noua dintii de lapte ai societatii de consum.

deci. trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca Bucurestiul nu e un oras turistic. ca pentru asta nu am de ce sa-i cer curatenie, terase boeme, asfalt decent cu acces pt handicapati, sa nu mai existe betoniere pe sosea si copii goi care imping roabe si colecteaza fier vechi, caini vagabonzi si autobuze irespirabile.

trebuie sa ma obisnuiesc ca e de preferat sa nu stim decat sa stim, desi declarativ e invers. ca nu ne intereseaza dar cand aflam ne tulbura, ne revolta. ca “parca era mai bine inainte”, cand macar dracu’ nu stiam ca se leaga copiii cu lanturile de pat si ca mai toti securistii au o vila la munte si una la mare.

trebuie sa ma obisnuiesc ca suntem invatati nu ca ne educam. ca la noi bunul exemplu nu e urmat, noi reactionam doar la trasul de maneca si la urlatul in gura mare. si pentru ca limita e atat de puternica, reactionam cu amenintari sau direct cu pumn. in masa, in piept, in gura.

sa ma obisnuiesc ca nu e “ responsabilitate ”, e “interes”. singurul contraexemplu aici e in cazul parinte-copil, dar si acolo… ca nu stam in tara pentru ca suntem buni romani ci pentru ca ne e greu fara parinti sau prieteni. ca nu facem CSR ci PR. ca nu facem voluntariat ci buletts la cv.

mda. mai sunt ele si altele. dar ma obisnuiesc cu ideea.

Miercuri, August 22, 2007, 04:11 PM 

In memoriam..., si pentru voi...

In memoriam…

Toata viata mea de pana acum am avut parte de femei!

Dedic acest post acelor femei care au avut si / sau au grija si acum de mine....si de copilul din mine:)

Pe la varsta de 3-4 ani cand mama pleca in garda ma lasa la d-na. Constantinescu. Si acum imi amintesc totul perfect.

Stateam la etajul 10 si mama dimineata tare ma imbraca rapid, indesa in sacosa jucarii (putine cate erau), mancarea si mere cu biscuiti si ma ducea la etajul 9 la Dna. Constantinescu.

Dna. Constantinescu imi placea enorm, pe bunica nu o stiam atunci dar ea imi placea ca si bunica (ce intelegeam eu din termenul ”bunica” de prin povestile citite de mama, adica ceva bun, cald si cu ceva puteri magice:)). Dna. Constantinescu ma lasa sa ma joc in bucatarie in timp ce ea gatea. O femeie mica de statura dar rotunjoara, cu chip parca de copil timpuriu ridat. Mirosea a levantica. Ea m-a ingrijit cam un an pana cand ne-am mutat din pricini comuniste la bunicii mei la curte.

A murit in acelasi an.

Bunica mea (nu buza aceea a bunici din povestile mamei. Am iubit-o. Dimineata ma chema in bucatarie si imi arata cum se face o cacao cu lapte speciala pentru pitici. De obicei, pe la spatele ei, haleam amestecul inainte sa ajunga laptele in cana. Eterna poveste ca sa pot bea si cana de lapte era ca daca beau tot apare piticul de pe fundul canii. Nu a aparut dar mergea:)). Tot bunica ma certa cu drag cand ii rupeam trandafirii si cand ma invarteam printre cearceafurile puse pe sarma in soare murdarindu-le intr-un hal far’ de hal.

Faptul ca a asistat la demolarea casei pe care ea si cu bunicul o ridicasera caramida pe caramida a daramat-o. Nu s-a acomodat niciodata cu repartitia data de Ceausescu intr-un bloc modern. I-au lipsit zgomotele gainilor, faptul ca facea must, ca se relaxa printre flori, gemul pe care il fecea pe terasa si pivnita cu vinuri curate. Tristetea a fost prea mare si a dat nastere unei noi fetze. Bunica mea a devenit ipohondra si nefericita. Refuza sa se ridice din fotoliu sau pat, tot timpul spunea ca moare si tot timpul se purta urat cu mine si cu mama. Am inteles-o. Stiam cum stiu si acum ca a tanjii si a nu avea este cel mai rau lucru posibil de care pot suferi oamenii.

A murit la scurt timp dupa mutarea in bloc.

Odata cu demolarea casei de la curte si mutarea bunicilor mei, am primit si noi “un bloc modern”. Prima a fost Dna. Gheorghe care avea grija de mine. Ea si cu sotul ei care purta o cipilica pe cap dintr-un ciorap al ei vechi de “matasa” si innodat ca sa nu ii pice.

Ea mare si grasa, el mic-mic si slaaab. Iubire mare.

Dna. Gheorghe imi facea cartofi imensi la cuptor copti in coaja si cu o bucatica de margarina deasupra. Mancam in nestire. Incerca sa ma invete germana, imi spunea povesti germanice si uneori, rar, ma lasa sa ii rascolesc sifonierul. Eram fascinata de sifonierul cel mare si negru cu usi scartiitoare in ale carui rafturi gaseam tot felul de mirosuri. Ciocolata langa un manunchi de levantica. Poze vechi si miros de amintiri...

A murit intai sotul ei. Ea s-a chinuit ceva timp de una singura, retragandu-se intr-o lume sclerotica a ei. Motiv pentru care mama m-a dus la alta “bunica”. Dna. Gheorghe a murit singura in casa, incuiata bine cu zavorul. Au gasit-o dupa 3 zile cand mirosul din dreptul usii de la etajul 1 facea imposibila trecerea pe palier.

“Bunica” cea noua…sau “Mamaie” era “rea” de gura. Tooot timpul aia nu, ailalta nu. Dar zambea. Mustacioasa, grasa, 85 ani dar puternica, imbracata intodeauna dupa portul popular moldovenesc. Un suflet imens. Ea nu imi spunea povesti, nu imi facea nimic bun. Ea imi povestea de viata ei, de cum era cand era tanara, de sotul ei iubit si imi arata poze vechi cu ei doi. O iubeam:)

Crescusem si nu mai mergeam nici la ea. Cum nu mai mergeam la nicio alta bunica:)

In schimb ii reparam televizorul, vesnic stricat. Cum plecam de la ea mergea si iar ma chema ca “nu stiu maica ce are”. Stiam ca e foarte singura. Stiam ca ceilalti din familia ei o lepadasera. Avea pensia ei si ceva banuti de pe urma sotului. Seara, cand ma duceam la reparat “teveu’ lu’ mamaie” o gaseam plangand tihnit, incet, pe fotografia de la nunta. Fusese o femeie superba. A murit in anul in care eu am inceput a 9-a.


...si pentru voi...

Tanti Nina…nu mi-a fost nici bunica, nici femeie care sa ma “aibe-n grija”. Pentru ea cat am fost mica eram “maimuta neagra si urataaaaaaaaaaaa” :)) care tot timpul facea tampenii. Cu timpul…s-a atasat de mine. Copii ei desi cu mult mai mari decat mine nu ajunsesera la sufletul ei pe cat ajunsesem eu. Ea se scula noptile cand ardeam de febra si o ajuta pe mama, ea imi facea frectie cand mi se indesau muschii pe coloana si nu ma puteam misca, ea m-a oblojit de oreon si a facut misto de mine cand am facut in a 12-a varsat de vant. Ea e femeia care daca afla ca ma duc in vizita imi face varza calita si scoate sticla de vin de tara. Ea imi plange si imi rade :), ea ma cocoloseste si ma rasfata chiar si acum.

Multa sanatate tanti Nina mea sa va dea Dumnezeu:)

Femei am avut la scoala generala invatatoare. Femei am desenat, pictat, sculptat si modelat dintr-a 5-a pana in a 12-a la liceu cand nu erau bani sa aduca modele si ne pozau femeile de serviciu.

Femei is foarte putine acum in viata mea. Alese pe muchie si numarabile pe degetele de la ambele maini.

Insa, dintre toate, Mama ramane cea mai femeie.

Femeie in toate sensurile si barbat suficient sa demonteze alte sensuri :)

A avut grija de trei copii, acum are grija de trei caini si un motan. Nu am auzit-o vreodata sa se planga nici daca durerile erau crunte. Mama, un munte de cultura si educatie, un om bun pana la prostie, un om care stie sa puna oasele la loc. 1.65m de intelepciune, credinta, forta, umor si nebuneala cu care eu ma cert zilnic…beneficiind de diferentele varstei :)).

Mamei mele cea puternica care imi zambeste si ma spumega :)) cand mie imi crapa cerul, care ma linisteste cand durerile de spate pe care le am sunt insuportabile si cand mi-e frica ca o sa fie ultima zi in care o sa ma mai misc, ei ii multumesc in fiecare zi ca exista si lui Dumnezeu ca mi-a dat-o.

De aici, de unde muncesc, o femeie, un singura are un cuvant bun pentru mine si ma numeste “fata ei”. O femeie slabita de viata si amaraciuni care uda florile si curate treptele si wc-urile si birourile. Adusa de spate si cu un zambet molcom, imi lumineaza fiecare zi cand eu stresata incetez sa ma mai bucur de..cam orice.

Nu stiu ce probleme are, nu stiu nimic dar ii multumesc pentru tot!

Acesta a fost postul meu dedicate celor importante pentru mine.

Acelor “contemporane si omniprezente” in viata, poate altadata cu ocazia altui post:)

Celor care au fost, putinelor care inca sunt din cele descrise mai sus, le multumesc pentru ca m-au invatat sa privesc oamenii nu doar sa ii vad. Sa ii ascult nu doar sa ii aud. Sa ii inteleg nu sa ii judec.

Duminica, Aprilie 15, 2007, 09:37 PM 

Nu injura!

Un om avea un papagal care injura . Intr-o zi exasperat, il inchide in camera.

Nimic, numai porcarii ii ieseau pe gura papagalului.

Il inchide in sifonier. Si mai rau.

Il inchide in congelator.

Dupa un minut tace.

Deschide omul usa congelatorului.

Papagalul zice: "Va rog sa acceptati scuzele mele pentru neplacerile provocate, va sigur insa ca nu se vor mai repeta!".

Omul sa cada pe spate, nu-i venea sa creada.

Tot papagalul: "Apropo, doar asa, de curiozitate;gaina cu ce a gresit?"

Joi, Decembrie 28, 2006, 08:31 PM 

3 zile

...erau anul trecut,
Si in alti ani.
Anul trecut aveam borcanul de concluzii care poate fi citit la categoria " de mine vechi".
Anul trecut ca si in alti ani...aveam la dispozitie trei zile sa imi fac curat in anul care a trecut.
Anul asta se pare ca am fost ..hmm...sa spunem ca m-am simtit bine si ca am intrat in criza de timp.
Am la dispozitie fix 30 si 31 ale lunii:)
Din nou agenda telefonica s-a curatat.
Si lista de messenger la fel.
Poze ale vechilor greseli care mi-au alcatuit experienta in urma careia iau acum decizii bune..au disparut intr-un plic sigilat si atent ascuns.
Am trecut la puricat 2006-le si reducandu-l la maxim am vazut ca anul asta..fuse un an cu multe deceptii dar si cu multe lucruri bune.
Am avut doua joburi care mi-au crapat ficatul in doua.
Am cunoscut oameni care imi incanta inima.
Am simtit cutite infipte de oameni josnici.
Am simtit linistea, fericirea, dezamagirea:)
Deci...a fost un an ca oricare altul...daca e sa fiu cinica:)
Insa anul asta..., anul asta am savurat TOT.
Am observat mai multe.
M-am observat pe mine.
La sfarsitul anului asta ma simt secata....si plina deopotriva.
Clar sunt un om mai sigur pe mine...eram si inainte...dar acum..heheheee...
M-am si inrait pe undeva...gresesc in continuare...dar pe masura ce gresesc realizez ca nu mai vreau asta.
Nu vreau sa castig in viata.
Vreau doar sa fac tot posibilul sa nu dau gres!
Nu am vise mari pentru ca nu exista vise mari.
Visele nu se pot compara...nici oamenii nu se pot compara.
Am visele mele pe potriva mea:)
Intodeauna am stiut sa ma masor si sa stiu cat si cum si unde sa depasesc masuratoarea.
Cert este ca anul asta care trece acum a fost un an...sa zic...economicos.
Am economisit.
Toate au venit si...au plecat la timpul..lor...sau mai bine spus...oportun.
Am invatat multe.
Am trait multe.
Daca stai sa te gandesti ca experienta uman_individuala poate fi comparata atunci compara 365 de zile din viata ta cu 365 de zile din viata oricarui al om....la care tipologia sa fie macar similara. Hmmm...greu nu?
Nimic nu se compara.
Comparam datorita unui sistem de legi, principii si valori proprii si personale.
Dar daca stam un pic...si privim din afara nitel...nimeni nu e responsabil pentru sistemele noastre...noi doar comparam din dorinta de regasire, autoidentificare an so on. Adica aiurea:)

Anul asta:)...un an pe care il doresc trecut.
Fiind ca vreau un nou inceput care sa ma curete.
Fiind ca vreau sa o iau de la zero...si la naiba...o sa o iau:))

Joi, Decembrie 21, 2006, 12:31 PM 

Fii om cu mine ca sa fiu om cu tine...

Zice lumea targului ca sunt cam scarba de felul meu.
Eu zic ca nu e asa.
Stiu foarte bine cum sunt si scarba nu e cuvantul potrivit.
Chestia e ca sunt si foarte atenta la cuvinte.
Nu stiu cum m-as autodescrie intr-un singur cuvant...
Sincer nici nu m-am gandit.
Stiu ca sunt omul care se exprima. Asta e dependenta mea, defectul meu, calitatea mea, nebunia mea.
Ma exprim in pictat ...pe absolut orice suport care permite asternerea unei culori.
Ma exprim in sculptat in orice volum din care pot scoate ceva.
Ma exprim in scris...pentru ca o fac cu usurinta si placerea respiratului.
Ma exprim oral pentru beneficiile aduse de aceasta natura a exprimarii mele.
Scarba nu sunt.
Sunt doar omul care iti va spune cand ai gresit, cand ai deranjat, cand ai jignit, sunt omul care nu te va menaja si iti va spune direct in fata ce are de spus.
Sunt corecta cu necesitatile interlocutorului. Respect daca vrea sa auda sau nu. De multe ori mai si simt.
Sunt omul care te va da la o parte daca nu te pricepi sa faci o treaba. Iti voi arata cum se face...sau nu.
Incerc sa fiu un om sincer cu mine.
Felul in care ma respect eu...denota felul in care ma respecta ceilalti.
Nu sunt o scarba:)
Sunt doar transanta:)
Oamenii ma vad prin prisma interactionarii mele cu ei, prin prisma propriilor lor nevoi, prin prisma unei autoidentificari pe care ei o exacerbeaza.
Eu nu caut sa ma identific cu nimeni.
In schimb dau peste multi care o fac cu mine...si au asteptari...si intervin acele..." ar trebui sa fii ca mine pt ca eu sunt eu".
Stai asa: de ce mi te bagi pe gat?
Eu ma feresc sa spun fa ca mine, actioneaza ca mine.
Fiecare e un individ. Adica actioneaza de sine statator si individual.
E foarte simplu ca atunci cand cineva iti spune adevarul in fata sau alte lucruri "naspa" la care nu unii nu rezista pshic foarte bine, sa spui ca acela e o scarba sau sa aplici alte etichete.
Din pacate asta e problema voastra, a celor care ma etichetati pe mine.
E atat de urlatoare la cer parerea foarte proasta pe care o aveti despre voi insiva incat in momentul in care mai vine cineva si e nemultumit de tine...e prea mult. Si asta e un cliseu psihologic!
Atata timp cat dorinti parerile si sfaturile mele...puteti fi convinsi ca vor fi sincere.
A...da.
Am o probleme cu "perdelele".
Le cam zic fara perdea, draperie..etc.
Stiu, stiu...am o problema cu diplomatia.
Sincer...in afara de utilitatea acesteia in domeniul manipularii exercitate in afaceri de cele mai multe ori....nu ii vad rostul.
Era o vreme cand vedeam manipularea ca pe un exercitiu ilustru machiavellic in a controla varii personalitati individe.
Acum...ma feresc sa o folosesc.
Asta nu insamna ca am renuntat de tot la ea. Doar ca acum nu ma mai joc:)
Diplomatia...my point of view: apa de ploaie cu autosugestie!
De ce sa ma invart in cuvinte, fraze, propozitii, metode utilizate in pshihologie sau altele..cand pot spune simplu : " ai actionat gresit; esti proasta; esti bou".
Atentie..asta in cazul in care chiar ma intereseaza persoana aia incat sa pot formula, emite ceva legat de ea.
Lipsa diplomatiei ma face scarba in ochii vostrii?
Cand spui ca un om e o scarba...semnifica ca acel om iti face scarba.
Eu cu ce provoc scarba?
Aaa....nu ai vrut sa o spui chiar asa..:))))
Usor va mai jucati cu cuvintele.
A avea un dram de cultura inseamna sa ai un dram de vocabular, sa fii pus mana macar odata pe o carte nu cu coperti ultra colorate, subtire si pagini putine scrise mare...ci pe un dictionar.
Detest la unii romani...ca folosesc cuvinte care la baza acopera un spectru mic si precis....in spectre maaaari.
Spui scarba....spui muuuulteeee:))))
Spui plasa...ohooooo...cate se inteleg.
Si daca intrebi omu' ce a vrut sa spuna...iti da cu tifla ca cica..da ce maaaa..nu stii ce inseamna cutare cuvant?
Hehehe...eu stiu...dar tare mi-e ca tu il folosesti aiurea.

As vrea sa invatati sa va exprimati.
Cu cat aud mai multe "reprosuri" gen: " da' ma....da' tu daca ai putea ai sta numa' sa citesti..." sau " ai fost tocilara"...looool:)))) cu atat scade bruma de parere cat de cat ok e care v-o acord.
Eu nu imi pierd parerile bune si nici altele din cate acareturi va adu d la inceput.

Voi va bateti joc de ele si ele va scad..iar apoi..voi omeneste va mirati:))

N-am fata de container!
Sa fie clar!
Nu duc lipsa de "umplutura".
Nu vreau borcane de cacat acoperite cu miere.

:)
...rest my case:)))

Vineri, Decembrie 15, 2006, 08:39 PM 

Intamplare...

Am terminat bagajul deci pot scrie...

Azi am bantuit scurt prin oras ca sa imi caut rucsac.
Rucsac gasit.
In drum spre casa...eram p straduta aia mica care coboara dinspre Lipscani, nush cum se numeste, unde e Cafeneaua ...nush care...(looool ce stil am si eu:))) )..in fine, unde e cacatul ala d ruina gen biserica si unde se aduna lumea nush pt ce...presupun ca se roaga sau ceva si din care urci spre barul ala d karaoke...(kkt...ma descurc mergand..nu explicand).
Deci..
..pe straduta cu cafeneaua aia...ma..parca romaneasca ii zice...vad d la departare p o treapta a unei case chiar pe trotuar cu mine...un batran care statea aplecat d parca cauta ceva.
S-au apropiat doi gabori chestionandu-l si gesticuland dupa care au plecat.
Cred ca au crezut ca e cersetor si au vrut sa il expedieze..dar batranul era prea curat si cu gust imbracat si probabil le-a explicat care e treaba.
Probabil i se facuse rau sau ceva.
Ma apropiam intrebandu-ma in gand de ce sta jos.
Ceva imi placea la el.
Nush..un fel de amestec de amintire de copil amestecata cu familiaritate.
Destul de bine facut, cu palarie asezata corect ca dupa vechile maniere, un pardesiu deschis la culoare peste un pulover bleu.
Se aplecase mult in fata si pipaia asfaltul cu bastonul.
O clipa a lasat bastonul jos si a atins cu varful degetelor asfaltul.
Am ramas surprinsa...avea niste maini foarte frumoase.
Mi-a placut felul in care atingea asfaltul...ar fi iesit ceva bun din asta...o fotografie, un tablou..o amintire..cum am eu acum.
A ridicat din nou usor bastonul incercand intai sa se ridice...tremura usor.
S-a asezat iar pe treapta.
Am observat ca are in mana stanga o sticla de apa de jumatate.
Fara dop.
Instantaneu m-am intrebat unde e dopul.
Dreapta baston, stanga sticla.
Dopul?
Ma uitam cu foarte mare atentie sa caut dopul.
Nu eram singura...si batranul meu tot asta cauta.
Am ajuns in fata lui si am pus rucsacul jos.
Cred ca nu vedea foarte bine sau nu se putea apleca sau era slabit...il simteam...
M-am lasat pe vine si am vazut dopul.
Se rostogolise intre picioarele lui lipit de peretele treptei.
Din pozitia lui nu avea cum sa il vada decat aplecat foarte mult.
L-am ridicat, l-am sters de maneca d la polar si i l-am dat.
Fata mea s-a apropiat foarte tare de fata lui.
Ceva s-a intamplat in mine.
Am auzit vocea multumindu-mi dar nu imi puteam lua ochii de la privirea batranului.
Vedeam doar ochii.
Un albastru foarte clar.
Imi multumeau ochii aia.
Imi dadeau lacrimile si m-am retras putin.
Niciodata nu am vazut atat viata, atata amaraciune in ochii unui om.
Atata suferinta, atat ras...odata fusese si bucurie in ei. Sunt convinsa.
Am vazut o imensa bunatate.
Mi-au zambit ochii aia imbatraniti de viata intr-un zambet timid ca de copil.
M-am retras.
Intr-o secunda i-am privit toate trasaturile.
M-am impregnat cu ele.
Ridurile mici din jurul ochilor ca o retea a zambetelor vietii.
Pielea fina inca bine intinsa.
Osatura puternica.
Cine ai fost?
Cine esti imi venea sa intreb.
Nu am putut.
Am zambit din toata inima si i-am strans mana in care era dopul...am vrut sa ii dau putina forta...putin din mine si din tineretea mea de care eu imi bat joc.
Am plecat cu pasi repezi.
M-am uitat in urma sa vad daca mai era cineva...veneau niste cocoane.
Am auzit doar comentariul: " tineretu' de azi...isi face tatuaje...pe vremea meaa..."
Mi se vazuse tatuajul...stiu..cine nu il vede intreg..se cam sperie.
Nu am stat sa ascult restul comentariului.
M-am uitat la batranul meu..se uita lung dupa...mine cred...desi nu cred ca ma mai vedea.
As fi vrut sa imi zambeasca.
Am dat coltul spre Unirii cu amaraciune in suflet si gust amar in gura.
Mi-am aprins o tigara...
...de ce cacat...se misca atatea ampulea in tara asta d cacat..dar oamenii inca nu invata sa fie oameni?

Si eu sunt praf in felul meu.

Viva ipocrizia!

Vineri, Noiembrie 10, 2006, 10:06 PM 

You can call me Al

A man walks down the street
He says why am I soft in the middle now
Why am I soft in the middle
The rest of my life is so hard
I need a photo-opportunity
I want a shot at redemption
Don't want to end up a cartoon
In a cartoon graveyard
Bonedigger Bonedigger
Dogs in the moonlight
Far away my well-lit door
Mr. Beerbelly Beerbelly
Get these mutts away from me
You know I don't find this stuff amusing anymore
If you'll be my bodyguard
I can be your long lost pal
I can call you Betty
And Betty when you call me
You can call me Al

A man walks down the street
He says why am I short of attention
Got a short little span of attention
And wo my nights are so long
Where's my wife and family
What if I die here
Who'll be my role-model
Now that my role-model is
Gone Gone
He ducked back down the alley
With some roly-poly little bat-faced girl
All alone alone
There were incidents and accidents
There were hints and allegations

If you'll be my bodyguard
I can be your long lost pal
I can call you Betty
And Betty when you call me
You can call me Al
Call me Al

A man walks down the street
It's a street in a strange world
Maybe it's the Third World
Maybe it's his first time around
He doesn't speak the language
He holds no currency
He is a foreign man
He is surrounded by the sound
The sound
Cattle in the marketplace
Scatterlings and orphanages
He looks around, around
He sees angels in the architecture
Spinning in infinity
He says Amen! and Hallelujah!

If you'll be my bodyguard
I can be your long lost pal
I can call you Betty
And Betty when you call me
You can call me Al
Call me Al

Vineri, Octombrie 27, 2006, 10:59 AM 

O SECUNDA DE NORMALITATE, VA ROG...

NORMAL inseamna sa te imbraci in haine pe care le-ai cumparat pentru lucru, sa conduci prin aglomeratie intr-o masina pe care inca o platesti, astfel incat sa ajungi la un serviciu de care ai nevoie pentru a plati hainele, masina si casa pe care o lasi goala toata ziua ca sa-ti permiti sa traiesti in ea.

(Ellen Goodman)

    pagina urmatoare >>


lachesisthemeasurer@yahoo.com

Declaratia Universala a Drepturilor Omului (DUDO) in art.19 stipuleaza: orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii. Acest drept include : libertatea de a avea opinii fara imixtiuni din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primii si de a raspandi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

TREI...
Trei, cifra fatidica,

Nu pierde vremea,

Nu se justifica.

Cica sunt de treaba, eu n-as zice:P. Verbul meu: VREAU! Timpul meu:ACUM! Activitatile mele preferate: Fac ce vreau, cand vreau si cum vreau! Cuvantul preferat: NU! Placerea suprema: SA MANIPULEZ! Egoista? - Pana in panzele albe :P Darnica: doar daca bag omu' in suflet. Ce nu impart: ciocolata si cola. Umor: 100% quality: the best of... Fitze: Cand e necesar dar in genere nu! Pitici pe creier: suprafata suprapopulata. Sarita de pe ax: un da convins!!! The best of me? Selfcontrol The worst? I have feelings! Ce imi place: non-culoarea: negru. Ce detest: sa nu fie cineva in stare sa ma minta ca lumea si manelele; ciorile si blondele tute. Cu ce ma laud: cu nimic, sunt o stare de fapt :D Ce ma plictiseste: aproximativ orice. Ce ma scoate din sarite: sa mi se impuna, reprosurile, crizele de muieri isterice, vorbitul prea tare, sculatul brusc din somn, sa mi se umble in lucruri, sa mi se tina contul la:bani, timp, chef, sa mi se repete de jdemii de ori acelasi lucru in speranta ca ma voi lasa convinsa si muuulte altele. Cum sunt? usor de scos din sarite. Ce am in suflet: spatii nedefragmentate. Ce consider ca am nevoie: sa fiu luata exact asa cum sunt. Ce nu trebuie sa mi se faca: incercarea de a ma schimba. Ce nu trebuie sa imi ceri: TIMP si INCREDERE;
  • <<2017.Septembrie 
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031

Serchuieshte


Impartzeala blogului

Aaaah...

Aboneaza-te la capodopere


Vizitez...

Statussus

Musafiri:387.679
Capodopere:377
Bucati bagari in seama:2.285

Mai vechi

  • Sah Eu mut o zi alba, El muta o zi neagra. Eu inaintez un vis, El mi-l ia la razboi. El imi ataca plamanii, Eu ma gandesc un an la spital, Fac o combinatie stralucita Si-i castig o zi neagra. El muta o nenorocire Si ma ameninta cu cancerul (Care merge deocamdata in forma de cruce) Dar eu ii pun in fata o carte Si-l silesc sa se retraga. Ii mai castig cateva piese, Dar,uite,jumatate din viata mea E scoasa pe margine. - O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul, Imi spune el. - Nu-i nimic, glumesc eu, Fac rocada sentimentelor. In spatele meu sotia, copiii, Soarele, luna si ceilalti chibiti Tremura pentru orice miscare a mea. Eu imi aprind o tigara Si continui partida. Fără punctuatie - Care apropie oamenii, ai spus? Nu stiu - parca-as vrea să-ti ghicesc în talpa. - Poate în palma. - Eu nu ghicesc decât în talpa. - Ce semn de punctuatie? - Nimic, adica pune un numar. Ce numar porti la pantofi? - 36. - Foarte bine, 36 mă inspira. Oricum, e un numar cistigator - Imi place cum inchizi tu ochii. Atunci când inchid ochii, plutesc. Adiacente Adiacentele la ce-am de spus Erau acolo si acuma nu-s, Ia-le de unde nu-s, adiacente, Căci nici în gusile fosforescente Nu mai gasesti nimic de luat, de pus. Visul mi-e plin de oarba cutezanta Cu care musca greul din distanta, Greul pamintului, pe sub pământ. Si tot aduna rime si aluzii Ca intimplarile la coltul buzii, Fumind tigara si-afumind un gând.
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare