cred totusi ca nu sunt in plin proces de plafonare.
dar.
simt ca trebuie sa ma obisnuiesc cu niste lucruri ca sa pot sa reincep sa le analizez obiectiv. bariera cea mai mare in demersul meu e frica de a nu le lua ca atare. mi se pare acum tot mai mult ca oamenii renunta tot mai usor la o jucarie. dar poate ca si asta e o realitate cu care trebuie sa ma obisnuiesc. frica cu care tratam eventualitatea implicarii timpului sau a emotiei intr-un proces compromite din start potentialele beneficii ale rezultatului procesului. am impresia ca abia acum ne dau si noua dintii de lapte ai societatii de consum.
deci. trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca Bucurestiul nu e un oras turistic. ca pentru asta nu am de ce sa-i cer curatenie, terase boeme, asfalt decent cu acces pt handicapati, sa nu mai existe betoniere pe sosea si copii goi care imping roabe si colecteaza fier vechi, caini vagabonzi si autobuze irespirabile.
trebuie sa ma obisnuiesc ca e de preferat sa nu stim decat sa stim, desi declarativ e invers. ca nu ne intereseaza dar cand aflam ne tulbura, ne revolta. ca “parca era mai bine inainte”, cand macar dracu’ nu stiam ca se leaga copiii cu lanturile de pat si ca mai toti securistii au o vila la munte si una la mare.
trebuie sa ma obisnuiesc ca suntem invatati nu ca ne educam. ca la noi bunul exemplu nu e urmat, noi reactionam doar la trasul de maneca si la urlatul in gura mare. si pentru ca limita e atat de puternica, reactionam cu amenintari sau direct cu pumn. in masa, in piept, in gura.
sa ma obisnuiesc ca nu e “responsabilitate”, e “interes”. singurul contraexemplu aici e in cazul parinte-copil, dar si acolo… ca nu stam in tara pentru ca suntem buni romani ci pentru ca ne e greu fara parinti sau prieteni. ca nu facem CSR ci PR. ca nu facem voluntariat ci buletts la cv.
mda. mai sunt ele si altele. dar ma obisnuiesc cu ideea.
Nu am absolut nimic special.
1. Exista 3 tipuri de adevar: adevarul meu, adevarul tau si truismul.
Dupa cateva zile, investitorul le`a spus satenilor: Vad ca afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuta am sa va platesc cate 20 de euro. Taranii au dat fuga in padure, au cules broscute si le`au predat pentru 20 de euro/bucata, investitorului. Dupa alte cateva zile, acesta s-a intors in SUA presat de afacerile de acolo, lasandu`l pe asistentul lui sa vina cu broscutele dupa cel mult o saptamana. Inainte de a pleca, le`a spus:" Dragii mei, sunt nevoit sa ma intorc urgent in State. Va promit insa ca la intoarcere am sa cumpar de la voi broscutele cu 60 de euro bucata". Si a plecat, in uralele satenilor fericiti de pleasca ce a dat peste ei.
A doua zi, asistentul investitorului a adunat satenii si le`a spus: "Fratilor, m`am gandit la o afacere pentru voi. Seful meu se va intoarce peste doua saptamani si va va plati cate 60 de euro/broscuta. Daca vreti, vi le vand eu inapoi pentru 35 de euro bucata, iar voi le veti vinde cu 60. Profitul vostru va fi frumusel. Ce spuneti?"
Satenii, s`au adunat la sfat si au decis ca o asa afacere nu mai prind ei degraba. Au pus mana de la mana, s`au imprumutat pe la cunoscuti, pe la banci, care pe unde a putut, si au cumparat broscutele inapoi cu 35 de euro bucata. Asistentul investitorului a luat banii, a plecat in SUA, iar pe sateni nu i`a mai cautat nimeni, niciodata. Au ramas cu banii dati, cu imprumuturi scumpe la banci si fara sa detina niciun activ in plus fata de ceea ce aveau inaintea afacerii.
Aceasta este povestea crizei subprime, pe intelesul celor care nu au deprins cotloanele businessului bancar.
<< pagina anterioara pagina urmatoare >>
lachesisthemeasurer@yahoo.com
Declaratia Universala a Drepturilor Omului (DUDO) in art.19 stipuleaza: orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii. Acest drept include : libertatea de a avea opinii fara imixtiuni din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primii si de a raspandi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.
Trei, cifra fatidica, Nu pierde vremea,
Nu se justifica.
| << | 2010.Martie | >> | ||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
| 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
| 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
| 29 | 30 | 31 | ||||
| Musafiri: | 231.595 |
| Capodopere: | 363 |
| Bucati bagari in seama: | 558 |
Sah
Eu mut o zi alba,
El muta o zi neagra.
Eu inaintez un vis,
El mi-l ia la razboi.
El imi ataca plamanii,
Eu ma gandesc un an la spital,
Fac o combinatie stralucita
Si-i castig o zi neagra.
El muta o nenorocire
Si ma ameninta cu cancerul
(Care merge deocamdata in forma de cruce)
Dar eu ii pun in fata o carte
Si-l silesc sa se retraga.
Ii mai castig cateva piese,
Dar,uite,jumatate din viata mea
E scoasa pe margine.
- O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul,
Imi spune el.
- Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
In spatele meu sotia, copiii,
Soarele, luna si ceilalti chibiti
Tremura pentru orice miscare a mea.
Eu imi aprind o tigara
Si continui partida.
Fără punctuatie
- Care apropie oamenii, ai spus?
Nu stiu - parca-as vrea să-ti ghicesc în talpa.
- Poate în palma.
- Eu nu ghicesc decât în talpa.
- Ce semn de punctuatie?
- Nimic, adica pune un numar.
Ce numar porti la pantofi?
- 36.
- Foarte bine, 36 mă inspira.
Oricum, e un numar cistigator -
Imi place cum inchizi tu ochii.
Atunci când inchid ochii, plutesc.
Adiacente
Adiacentele la ce-am de spus
Erau acolo si acuma nu-s,
Ia-le de unde nu-s, adiacente,
Căci nici în gusile fosforescente
Nu mai gasesti nimic de luat, de pus.
Visul mi-e plin de oarba cutezanta
Cu care musca greul din distanta,
Greul pamintului, pe sub pământ.
Si tot aduna rime si aluzii
Ca intimplarile la coltul buzii,
Fumind tigara si-afumind un gând.
